Sursă de inspirație pentru un apartament cu trei camere

Atunci când locuiești la un apartament cu trei camere, ai parte de un spațiu ceva mai mare, dar provocarea de a-i oferi spațiului avut la dispoziție un stil aparte, în cadrul căruia să nu se facă rabat de la funcționalitate, rămâne aceeași. De aceea, vă vom oferi drept inspirație un apartament cu trei camere din Moscova, destinat unei familii cu un copil în vârstă de 6 ani.

Moscova 3 camere 2

Picture 2 of 5

Stil scandinav

În ultima vreme, stilul scandinav, cel care oferă mai multă luminozitate locuinței este preferat de mulți dintre cei care aleg să-și amenajeze locuințele. Cu atât mai mult în cazul acestei familii din Moscova, care a trăit o perioadă în Suedia. Prin urmare, decoratorii au ales acest stil, în cadrul căruia s-a mers foarte mult pe funcționalitatea pieselor de mobilier, dar și a eficienței accesoriilor care au fost folosite.

Masa, folosită și ca birou

În amenajarea apartementului, designerii au mers foarte mult pe multiplele funcțiuni pe care le poate îndeplini același obiect. În acest scop a fost folosită și masa de dining, așezată la fereastră, și care este frumos pusă în valoare cu ajutorul a două corpuri de iluminat suspendate. Potrivit specialiștilor, în afară de funcția sa de bază, masa va putea, și chiar este folosită cu succes drept spațiu de lucru. În spatele ai a fost amplasat un dulap pentru imprimantă și alte documente necesare.

Parchet de trafic intens

În cazul apartamentului din Moscova aveam de a face cu numeroase zone de trafic intens. Prin urmare, este și normal că pentru pardoseală s-a ales acel tip de parchet adaptat la aceste condiții, respectiv cel triplu stratificat. Rezistent la lovituri și la lovituri, parchetul triplu stratificat s-a dovedit a fi alegerea ideală în acest caz, mai ales că în apartament locuiește și un copil de doar 6 ani. În plus, acest tip de parchet este recunoscut pentru rezistența sa ridicată, așa că alegerea specialiștilor în decorațiuni interioare a fost una firească în acest caz.

Dormitorul matrimonial

Confortabil și relaxant. Astfel poate fi caracterizat, în doar câteva cuvinte, dormitorul matrimonial. În plus, avem de a face și cu un truc inedit, de integrare a noptierelor și a veiozelor chiar în tăblia patului, ceea ce trebuie să reunoaștem, nu este chiar atât de des întâlnit.

Dormitorul copilului

Plină de culoare, multifunțională și mai ales, perfectă pentru joacă este și camera celui mic. Pentru un plus de spațiu, balconul a fost integrat în cameră, iar stickerele de pe pereți nu lipsesc nici aici. Este un spațiu în care cel mic se simte în largul lui, fiind în același timp cameră de studiu, de relaxare și de joacă.

 

 


Lasă un Comentariu...

*